Lumanarea de Inviere este o ofranda adusa lui Dumnezeu. Ea este simbolul invierii Domnului nostru Isus Hristos, al biruintei vietii asupra mortii. Credinciosii in Noatea de Inviere merg la biserica cu lumanari pentru a primi Lumina Sfanta, Lumina Invierii din Sfantul Altar din mana preotului.
Odata stinse toate sursele de lumina din biserica, Lumina de Inviere este aprinsa de catre preot de pe masa sfanta din Sfantul Altar pentru ca mai apoi ea sa ajunga la fiecare credincios.
Aceasta Lumanare de Inviere trebuie pastrata cu sfintenie tor restul anului si aprinsa ori de cate ori este nevoie. Se spune ca daca Lunanarea de Inviere ramane aprinsa tot drumul pana acasa si nu se va stinge, dorintele persoanei care o tine se vor implini.
Lumanarea de Inviere este purtata prin toata casa, in toate incaperile, in curte, la vite, la pasari si apoi se aseaza la loc de cinste in casa langa icoana Invierii Domnului Hristos.
Lumina de la Inviere este Lumina care coboara de la Dumnezeu si aduce iertare, impacare si rascumparara sufletului. Lumina pe care o primim in Noaptea de Inviere este una mantuitoare intrucat izvorul ei este Trupul jertfit si inviat al Domnului Hristos.
Potrivit preotilor credinciosii o pot aprinde cand au momente grele, momente de cumpana in viata lor, de primejdie sau de grele incercari, cand sunt bolnavi, fetele cand vor sa se marite, cand isi doresc un lucru foarte mult cum ar fi o casa etc. sau ca semn de multumire. Trebuie doar sa aprinda Lumanarea de Inviere si sa se roage din suflet.
Invocatie pentru aprinderea Lumanarii de Inviere
Doamne, Dumnezeule al Luminii si al Iubirii,
Asa cum Lumina Invierii Tale a biruit intunericul, aprind acum aceasta lumanare ca simbol al Luminii Divine in viata mea.
Fie ca aceasta flacara sfanta sa alunge orice umbra, orice frica, durere, boala, blocaj sau nedreptate din sufletul, mintea si trupul meu.
Curata, vindeca, echilibreaza si protejeaza casa mea, familia mea, pe cei dragi mie si pe mine.
Adu in viata mea pace, iubire, armonie, sanatate deplina, relatii binecuvantate, abundenta financiara si succes in toate proiectele mele.
Elibereaza-ma de orice program, juramant, limitare, frica sau emotie negativa care nu imi mai serveste.
Umple-ma de Lumina, iubire, curaj, incredere si putere divina.
Fie ca fiecare dorinta, vis si scop al meu sa se materializeze spre binele meu suprem, in acord cu voia Ta.
Iti multumesc, Doamne, pentru ca sunt ghidata, protejata, iubita si binecuvantata in fiecare clipa.
Amin. Asa sa fie. Asa este.
Aceasta invocare se rosteste in cursul anului, de fiecare data cand aprinzi lumanarea cu care ai luat lumina in noaptea de Inviere. E un fel de activare a energiei sacre pe care ai primit-o in noaptea Invierii.
Lumanarea de Inviere e ca un portal de lumina pe care il poti reactiva oricand in anul respectiv, in momentele in care:
ai nevoie de protectie
vrei sa faci o rugaciune speciala
vrei să te cureti energetic
vrei sa-ti pui o dorinta
simti energii grele in casa, etc.
In Noptea de Inviere este bine sa spunem Rugaciunea:
Doamne scalda-ma in duhul tau si curata mantia cea ponosita si tese-o cu fir de foc si fa-ma sa stralucesc pe pamant asa cum ai vrea sa stralucesc si in cer, Amin!
Sper ca iti sunt utile informatiile aflate in acest articol si daca DA, atunci mi-ar face mare placer sa iti citesc comentariul mai jos. Daca crezi ca merita sa-l recomanzi si prietenilor tai te rog s-o faci distribuind articolul. Multumesc.

