Orele de refacere a organelor corpului uman – Bioritmul organelor interne
Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai putin. Johanna Paungger si Thomas Poppe, in cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amanuntita a ritmului functiilor organelor noastre interne.
Orele de refacere a organelor corpului uman – Bioritmul organelor interne
Autorii afirma ca fiecare dintre organele corpului are o activitate maxima timp de 2 ore pe zi, dupa cum urmeaza:
- vezica biliara (23:00-1:00)
- ficatul (1:00-3:00)
- plamînii (3:00-5:00)
- intestinul gros (5:00-7:00)
- stomacul (7:00-9:00)
- splina si pancreasul (9:00-11:00)
- inima (11:00-13:00)
- intestinul subtire (13:00-15:00)
- vezica urinara (15:00-17:00)
- rinichii (17:00-19:00)
- circulatia sangvina (19:00-21:00)
- iar o acumulare generala de energie se face intre orele 21:00 si 23:00.
Haideti sa incercam sa analizam, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viata noastra!
Orele de refacere a organelor corpului uman – Bioritmul organelor interne
Stomacul, splina, pancreasul
E foarte important cum ne trezim dimineata. Daca am incerca sa observam cum se trezesc animalele dimineata, am constata ca ele mai intai se intind, incepand fara graba noua zi. Sa luam exemplu de la animale si sa incercam sa ne trezim dimineata linistiti, acordandu-ne cateva clipe de relaxare inainte de orice activitate zilnica. Multi se trezesc dimineata cu “sufletul la gura”, cu teama ca nu au timp de a rezolva ceea ce si-au propus. Ar fi bine sa ne trezim putin mai devreme decat o facem de obicei pentru a simti linistea dinaintea zilei care abia incepe.
Intre orele 7:00 si 9:00, functiile stomacului sunt la valoare maxima, deci trebuie sa luam micul dejun fara graba. Ar trebui sa tinem cont si de calitatea si cantitatea alimentelor pe care le consumam la aceasta masa.
In intervalul orar 9:00-11:00 lucreaza intens splina si pancreasul, stomacul odihnindu-se. In acest interval e recomandat sa nu consumam alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controleaza nivelul glicemiei. E de preferat sa nu consumam prea multe dulciuri pentru a nu forta functia pancreasului. Splina, “cimitirul trombocitelor”, daca nu functioneaza corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sange.
Inima, intestinul subtire
Intre orele 11:00 si 13:00, activitatea inimii e la capacitate maxima. In aceasta perioada nu se recomanda mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesara activitatii intense a inimii.
Intestinul subtire are o activitate intensa intre orele 13:00 si 15:00. Autorii afirma ca nu de multe ori s-a observat ca un angajat cu norma redusa de munca realizeaza la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma intreaga. De ce? Din cauza randamentului scazut al organismului dupa orele 13, mai ales dupa un pranz copios. Activitatea intestinului subtire, cu rol important in procesul de digestie, e ghidata de sistemul nervos vegetativ, aceasta putand fi blocata sau dereglata de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomanda ca masa de pranz sa fie luata in liniste.
Intre orele 15:00 si 17:00 e perioada in care functioneaza la maximum vezica urinara. Vezica urinara are un rol important in dezintoxicarea organismului, alaturi de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim daca sunt baute pana la ora 19:00, deoarece intre orele 17:00 si 19:00 rinichii functioneaza intens. Daca in acest interval orar, puteti beneficia, alaturi de un ceai diuretic, si de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficienta a corpului.
Dupa ora 19:00 e bine sa nu se consume o cantitate prea mare de lichide, inainte de somnul de noapte.
Circulatia sangvina are o activitate intensa intre orele 19:00 si 21:00. Autorii spun ca daca multi parinti au zilnic o problemã cu adormitul copiilor inainte de ora 19:00, dupa aceasta ora, trimisul la culcare devine deseori “o batalie crancena”, care de obicei e castigata de catre copii. Acest lucru nu se intampla fara motiv: intre orele 19:00 si 21:00 circulatia sangvina functioneaza cel mai bine. In aceasta perioada, corpul si spiritul se gandesc la cu totul altceva decat la dormit.
De la ora 21:00 pana la ora 23:00 se realizeaza o acumulare intensa de energie in corp. Aceste 2 ore ale recuperarii energiei se numesc la chinezi, dupa un meridian al corpului, “triplul incalzitor”. Cei care sunt in aceasta perioada sensibili la frig, cei care nu pot dormi decat intr-o camera incalzita nu ar trebui sa ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emotional si necesita atentie. Pentru multi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai usor vizibil la tineri, care in aceasta perioada se gandesc sa mearga la distractii si nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a randul, ca seara trebuie sa ne culcam devreme, corpul refacandu-se prin somn pana la miezul noptii. Poate ca aceste vorbe sunt de fapt interpretarea gresita a ideii ca noi acumulam intens energie intre cele 2 ore.
Vezica biliarã si ficatul
Intre orele 23:00 si 1:00 se realizeaza intens functiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secretiile ei la digestie, e un organ care, prin disfunctia lui, da mari probleme intregului organism. Cei care se trezesc des noaptea in aceasta perioada trebuie sa-si puna cumva problema unei functionari gresite a bilei sau a ficatului. Stresul si mancarea consistenta cu prajeli si grasimi seara impiedica o functionare corecta a bilei. Compresele umede si calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice in acest interval orar. Ceaiul fierbinte, baut cu inghitituri mici, mai ales cel de pelin, baut cu 20 de minute inainte de masa, ajuta la activarea functiei bilei. Sucul de ridichi ajuta de asemenea. E de mare importanta descongestionarea intestinului gros care, daca nu se realizeaza in mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme. In acest interval orar ar trebui evitate, pe cat posibil, bauturile si alimentele reci. Daca sunt probleme in functionarea bilei sau a ficatului, munca desfasurata in perioada noptii e foarte nociva, deoarece nu se pot reface cele 2 organe.
Mai avem inca 6 ore din noapte pentru a incheia ciclul de functionare al organelor interne pe parcursul unei zile.
Astfel, intre orele 1:00 si 3:00 functioneaza intens ficatul. Acesta, daca are o structura deteriorata, se poate reface in anumite conditii, importanta fiind odihna prin somn alaturi de o buna incalzire a corpului. Functia ficatului sufera din cauza toxicitatii marite a unor alimente, a alcoolului, nicotinei, cat si a stresului. De retinut e ca alcoolul si nicotina au un efect mult mai daunator intre orele 1:00 si 5:00 dimineata.
Intre orele 3:00 si 5:00 dimineata e randul plamanilor sa functioneze intens. Multi fumatori au un acces de tuse dimineata pentru ca plamanii au lucrat toata noaptea si acum dau afara substantele care nu trebuie sa fie in interiorul lor.
Intre orele 5:00 si 7:00 dimineata, intestinul gros are o functie maxima. Hrana sta in intestinul subtire circa 2 ore, iar in cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subtire indica probleme de digestie in intestinul subtire, iar constipatiile pun in evidenta o crestere a toxicitatii organismului.
Alungati batranetea!
Cu aceasta ocazie, prin scurta calatorie in intervalele orare ale unei zile am incercat sa va prezint, cu ajutorul celor 2 autori, cateva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoasterea acestor ritmuri ne face sa avem incredere in instinctele noastre, actionand corect pentru a ajuta functiile organismului. Este foarte important sa nu simtim ca imbatranim o data cu varsta, caci starea buna a intelectului, puterea de a munci, de a iubi scad considerabil imbatranirea. Sa ne ascultam ceasul interior si sa incercam sa ne adaptam ritmului sau, strivind prejudecatile. Exista personalitati care au trait, creand la varsta de 80 de ani. E bine sa la respectati!
Sursa: totulpentrusuflet.wordpress.com