1. Dacă eşti trezit noaptea de duhuri rele care te clatină de umăr imediat cum ai aţipit, te trezeşte diavolul de câte ori adormi sau îţi pune mâna pe faţă o persoană nevăzută sau simţi pe faţă respiraţia fierbinte a unei persoane nevăzute sau te trage de haine sau alte lucruri ţi se întâmplă: Te scoli şi afumi cu tămâie, stropeşti cu Agheasmă prin casă, te dai cu Agheasmă pe faţă, zici rugăciuni, îţi faci Cruce, apoi te culci.
Altfel nu încetează să te chinuiască până la 3-4 dimineaţa. Ceasul deşteptător te trezeşte la ora 5, iar la serviciu cazi de somn fiindcă ai dormit numai o oră.
De acest necaz dau cei care nu s-au Spovedit şi nu s-au Împărtăşit de mulţi ani: Unde nu locuieşte Duhul Sfânt dumnezeiesc vin şi locuiesc diavolii.
Rezolvare:
Faza I: Ţii post negru vinerea, până la ora 24 + rugăciuni. Faci Spovedanie generală + Împărtăşanie. La Spovedanie se spun păcatele începând de la 7 ani şi până la vârsta la care eşti.
Faza II: Dacă necazurile nu au încetat înseamnă că nu ai făcut Spovedanie corectă. Nu ai spus păcatele şi de aceea diavolul stă. Nu pleacă.
Faci post o săptămână şi faci din nou Spovedanie, la care spui cele ce ai uitat să spui la Spovedania anterioară. Apoi faci Sf. Maslu pentru iertare de păcate. Se fac 1-3-5-7-9 Sf. Masluri.
Uleiul de la un Sf. Maslu se foloseşte 7 zile, timp în care ţii post cu post negru luni, miercuri, vineri, până la ora 24.
Zilnic cu 2 ore înainte de masă ori în cursul zilei bei un pahar cu Agheasmă în care pui 9 picături mici de Ulei de la Sf. Maslu.
Înainte să bei acest pahar faci 40 de mătănii.
Rugăciuni: În timpul zilei se spun: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru neîncetat + rugăciuni de cerere. Seara: După ora 22 se aprind 9 lumânări aşezate Cruce şi faci rugăciuni: rugăciuni zilnic + Acatistul Mântuitorului. După fiecare icos zici şi rugăciuni de cerere: Doamne, iartă-mă de păcate pe mine, robul Tău (NUMELE) şi alungă de la mine duhurile rele. Pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte şi la mine să nu se mai întoarcă.
Până scapi, continui zilnic cu acestea. Dacă mai vine diavolul noaptea sau ziua la tine, zici de 3 ori: În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine. Sau zici de 3 ori: Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine. La numele Mântuitorului Iisus Hristos, diavolii pleacă. Nu este un alt nume care să-l alunge pe satan. Numai numele Mântuitorului Dumnezeu îi alungă pe diavoli. Mesia (ebraic) = Mântuitor = cel care salvează, cel care ne scapă. Numai Mântuitorul Dumnezeu ne scapă din robia diavolului.
2. Dacă dormi o oră seara ca apoi să te trezeşti şi nu mai adormi decât pe la 3-4 dimineaţa, este de la vrăji. Sau îţi este somn toată ziua, dar în clipa când te-ai culcat somnul a dispărut şi te chinuieşti toată noaptea vrând să adormi. Adormi pe la 4 dimineaţa. Şi diavolii lucrează în ture: de zi, de seară, de noapte, de revărsatul zorilor. Diavolul care te-a chinuit toată noaptea în zori a plecat la raport. Dă raportul la căpetenia lor despre ceea ce a lucrat. De aceea adormi în zori după ce el pleacă.
Cei care nu s-au Spovedit şi nu s-au Împărtăşit de multă vreme păţesc aceasta. Ei nu au lângă ei Îngeri care să-i apere în timpul somnului.
Faci Spovedanie generală + Împărtăşanie, deci curăţire + Sfinţire. La Spovedania generală se spun păcatele începând de la 7 ani şi până în prezent. Faci rugăciuni + post negru vinerea până la ora 24. Rugăciuni de cerere: Alungă Doamne, de la robul tău (NUMELE) orice duh necurat, să se ducă pe pustiu, unde om nu locuieşte şi la mine să nu se mai întoarcă.
Diavolul nu vrea să se ducă pe pustiu. El se întoarce înapoi la cel care l-a trimis asupra ta.
Deci când tu începi rugăciunile şi postul, fiecare primeşte înapoi ceea ce a trimis şi are necazurile pe care le aveai tu.
Mergi la Sf. Liturghie în toate sărbătorile. În casă afumi cu tămâie şi stropeşti cu Agheasmă. Zilnic când eşti curat iei Anafură + Agheasmă 3 înghiţituri + te ungi pe faţă cu Agheasmă. În timpul zilei: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru spus cât mai des ca să ai legătură cu Dumnezeu prin rugăciuni.
3. Dacă eşti chinuit de insomnie, de câte ori te trezeşti deschizi Biblia şi citeşti din ea ordonat de la început. Pui semn unde ai rămas şi continui aşa seară de seară. Văzând diavolul că de câte ori te trezeşte tu îi faci slujbă lui Dumnezeu, nu te mai trezeşte. De asemeni poţi zice rugăciuni ori de câte ori te trezeşte.
4. Dacă simţi că vine asupra ta, imediat după ce ai aţipit, vine ceva de greutatea unei păsări pe trunchi, pe picioare, alteori eşti lovit în tălpi.
Acesta este diavol. Îl alungi zicând: Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos şi casa mea la fel, pleacă de la mine. Sau zici de 3 ori: Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorule, alungă acest duh necurat de la mine, robul Tău (NUMELE), pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă.
Ţii post negru vinerea până la ora 24 + rugăciuni zilnic, adică dezlegare. Cu Agheasmă te ungi pe faţă, bei, stropeşti prin casă + afumi cu tămâie. Ca să poţi respinge duhurile rele, faci Spovedanie generală + Împărtăşanie, adică faci curăţire + Sfinţire. Când îi alungi, diavolii pleacă numai dacă eşti al Mântuitorului Iisus Hristos. Mergi la Sfânta Liturghie, în toate sărbătorile.
5. Dacă adormi, dar după ce ai adormit toată noaptea te strânge un şarpe care stă încolăcit peste trunchi şi peste braţe. Te strânge ritmic. Te strânge şi te lasă ca şi cum te-ar zgudui un curent electric periodic şi neîncetat, toată noaptea. Dimineaţă te trezeşti mai obosit decât la culcare. Este diavol. Chinul acesta se repetă noapte de noapte. Dacă te trezeşti şi vrei să-ţi faci Cruce, nu poţi fiindcă nu poţi ridica mâna. Faci Cruce cu limba în interiorul gurii şi ai să vezi că mâna se eliberează.
Crucea loveşte pe demoni. Ca să scapi, aplici tratamentul de la punctul 4.
6. Poate auzi sonerii la o oră la care nu ai pus ceasul deşteptător să sune. Sună exact ca ceasul la ora 24 sau la ora 3 dimineaţa, uneori sună la o oră după ce te-ai culcat şi apoi nu mai adormi decât pe la 4 dimineaţa. Apoi la ora 5 sună şi ceasul tău după cum l-ai fixat de seara.
Soneria care te-a trezit în timpul nopţii este diavol.
Stropeşti cu Agheasmă prin casă, afumi cu tămâie + rugăciuni. Psalmii au mare putere de alungare a duhurilor rele. Citeşti psalmii 3-30-142 + încă 3 psalmi pe zi de la început. Continui aşa ordonat zilnic până termini psalmii. Deci 6 psalmi pe zi. Dacă citeşti mai mulţi, diavolul iese la luptă şi s-ar putea să nu fii pregătit prin Spovedanie + Împărtăşanie ca să poţi duce bine această luptă.
Rugăciunea îi arde pe diavoli, le produce suferinţă ca o arsură. De aceea, uneori vei auzi în timpul rugăciunii mieunând sau mugind sau urlând ca un lup etc. sau se neliniştesc şi fac gălăgie, zgomot.
7. Poate auzi soneria de la uşă:
a) Dacă sună o dată este un hoţ. Este bine să aprinzi luminile, să faci zgomot ca să fugă.
b) Dacă sună de două ori, este diavol. Îl alungi cu tămâie, rugăciuni, semnul Sfintei Cruci. Zici de 3 ori: În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine şi de la casa mea. Pe pustiu să te duci şi aici să nu te mai întorci.
c) Dacă sună de trei ori, este un Înger. Fii atent, că îţi aduce un mesaj, te avertizează de ceva.
Punctele b şi c se referă la faptul că soneria sună singură, nu sună o persoană. La scurt timp apare şi persoana, dar tu ştii ce fel de om este după felul în care a sunat soneria mai înainte.
8. Sunt case în care cei din casă sunt ridicaţi de păr, sunt traşi de haine, obiectele umblă singure prin casă. De exemplu, o cană pleacă şi sparge alte obiecte. Sau se distrug în chip nefiresc, apare zgârietură sau o mică ciobitură, în special pe lucrurile la care ţii mai mult. Acestea apar deşi lucrurile respective fiind de preţ sunt încuiate într-o cameră unde nimeni nu poate intra. În aceste case sunt vrăji îngropate la rădăcina casei. Trebuie săpat şi scoase vrăjile de acolo.
Apoi trebuie îngropate în pământ departe de casă. Apoi se Sfinţeşte casa, chemi preotul să facă Agheasmă cu Moliftele Sfântului Vasile. Pentru aceasta postesc toţi ai casei şi posteşte şi Preotul. Apoi se face Sf. Maslu. Pentru Sf. Maslu postesc toţi din casă o săptămână şi fac Spovedanie generală. Se spun păcatele începând de la 7 ani şi până la zi.
Cu Agheasmă stropeşti prin casă 9 săptămâni astfel: o săptămână luni, miercuri, vineri, o săptămână marţi, joi, sâmbătă, duminică; o săptămână luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică. Repeţi aceasta de 3 ori, deci 9 săptămâni.
Se ţine post, cu post negru luni, miercuri, vineri, 30 zile, adică 10 săptămâni. Zilnic se ia Anafură + un pahar cu Agheasmă, în care se pun 9 picături mici de Ulei de la Sf. Maslu. Înainte să bei acest pahar se fac 40 mătănii. După 2 ore poţi mânca.
Rugăciuni:
În timpul zilei: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru spus cât mai des.
Seara: Aprinzi lumânări puse Cruce + rugăciuni: 6 psalmi + Ac. Mântuitorului, faci în fiecare zi. După fiecare rugăciune sau icos, zici şi rugăciuni de cerere: Doamne, iartă-mă de păcate, dezleagă vrăjile şi alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă şi la noi să nu se mai întoarcă.
Dacă se mişcă mânerul de la o uşă singur, neatins de nimeni: Sunt vrăji îngropate la rădăcina casei. Persoana la care am văzut aceasta locuia la bloc, la etaj. Deci, sub şipcile de jos care îmbracă camera de jur împrejur trebuie căutat. Ca să găseşti locul unde au fost îngropate, posteşti 40 de zile cu post negru vinerea şi la rugăciunea zilnică rogi pe Dumnezeu să-ţi arate şi ţi le va arăta în vis sau îţi va da Duh de desfaci exact locul acela cu vrăjile.
Când torni fundaţia pentru o casă, mai întâi cureţi locul de
spurcăciuni.
Apoi chemi Preotul să facă Agheasmă cu Moliftele Sf. Vasile cu care stropeşti bine tot locul pe care va sta casa. Pui Agheasmă în stropitoare şi stropeşti cu de-amănuntul. După ce s-a făcut Sfinţirea locului, în aceeaşi zi torni toată fundaţia casei. Dacă nu poţi turna în aceeaşi zi, locul trebuie păzit. Să nu vină cineva care te duşmăneşte şi îţi îngroapă în pământ o pisică moartă şi un câine mort. Şi apoi după ce construieşti vezi că nu se poate locui în casă, ai veşnic neînţelegere. Se trăieşte aşa cum trăieşte câinele cu pisica.
Dacă ţi se întâmplă aceasta, nu trebuie să disperi, că pe toate le dezleagă Dumnezeu daca faci rugăciuni + post negru.
Când te muţi în casă nouă sau apartament nou, mai întâi duci acolo Crucea şi Icoanele. Apoi chemi Preotul să facă Agheasmă cu Moliftele Sf. Vasile, ca să facă Sfinţirea casei. Stropeşti bine cu Agheasmă toată casa.
Numai camera de baie nu o stropeşti. Poate oamenii care au lucrat la construirea casei au înjurat, au blestemat, de aceea trebuie Sfinţit. De abia după Sfinţire poţi să-ţi aduci lucrurile.
9. Vrăjile care se fac pe cauciuc ars, pe fum, pe mirosuri neplăcute sau pe miros de băutură, se resping cu: rugăciuni + tămâie + post negru vinerea până la ora 24.
Tămâia o pui într-o lingură şi o ţii la flacăra aragazului până se încinge şi ia foc. Stingi flacăra şi cu fumul mergi prin toată casa. Zici: Doamne Iisuse Hristoase, dezleagă toate vrăjile pe care le-au legat vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pe fumul acela. Ceartă duhurile necurate, pe pustiu să se
ducă şi înapoi la mine să nu se mai întoarcă. Fraza de dezlegare se rosteşte de 3 ori. Lucrezi în numele Sfintei Treimi.
10. Dacă ai de primit o sumă de bani de la vrăjitor, îi pui separat, nu îi amesteci cu ceilalţi bani ai tăi până îi dezlegi.
Îi speli cu apă şi detergent, îi clăteşti cu apă, apoi îi treci prin Agheasmă pe care o ai într-un castron. După folosire, Agheasma aceasta o dai la plante în grădină, nu la canal. Banii îi aliniezi frumos întinşi, ca să se usuce. Să ştii că dacă mergi la robinet cu mâinile doar umede de Agheasmă, toată apa care trece peste mâinile tale şi merge la canal se transformă în Agheasmă, şi este păcat de spurcare a Duhului Sfânt. Deci curăţire (spălare) + Sfinţire (cu Agheasmă) + dezlegare cu rugăciuni + post negru vinerea până la ora 24.
11. Dacă ai relaţii, de dat, de cumpărat, de vândut, şi trebuie să daivrăjitorului o sumă de bani, mai întâi îi ştergi cu Agheasmă. Astfel nu va putea să lege vrăji pe ei.
12. Dacă în timp ce numeri banii simţi că vrăjitorul îţi meneşte vrăji cu privirea şi cu gândul, fără să se atingă de banii tăi, se dezleagă astfel:
Post negru vinerea, până la ora 24 + rugăciuni + rugăciuni de dezlegare: Dezleagă, Doamne, tot ceea ce a legat acesta asupra banilor mei.
Uneori îţi cere pentru o oră sau pentru câteva minute o sumă neînsemnată, ca să-ţi lege vrăji pe bani. Ţi-i dă înapoi, iar tu îi pui lângă ceilalţi bani ai tăi, şi ai pagube, şi uiţi tot timpul să iei restul şi termini salariul în câteva zile. Vrăjitorul te lucrează aşa şi la salariul următor şi tot aşa.
13. Vine prietena, vecina sau verişoara şi te găseşte lucrând, tricotând.
După ce pleacă, lucrezi, dar greşeşti şi desfaci şi iar lucrezi şi greşeşti şi desfaci şi tot aşa. A pus diavolul pe lucrul tău.
Te ungi cu Agheasmă pe faţă şi pe mâini şi ungi şi lucrul şi andrelele.
Faci Cruce deasupra lucrului, de 3 ori şi ceri: Doamne, alungă acest rău şi ajută-mi să lucrez. Şi apoi să vezi că lucrezi bine şi nu mai ai necazuri.
14. Poate ai o pernă care conţine un ghemotoc cu vrăji, vreun ghemotoc de aţe. Fiecare aţă are altă semnificaţie. Poate găseşti două beţe de chibrit puse cu fosforul vârf în vârf, ca să ai ceartă, poate găseşti slănină jumări pusă prin toată casa, ca să ai boală, poate găseşti o sfoară înnodată, ca să-ţi meargă înnodat, cu piedici la tot pasul, vreo batistă cu noduri, vreo cârpă murdară.
Tot ce găseşti, îngropi în pământ, deci îngropi diavolii. Apoi faci dezlegare, prin: rugăciuni + post negru, vinerea, până la ora 24.
15. Poate trimite o pisică care intră şi se şterge de tot ce ai în casă.
Pisica o stropeşti cu Agheasmă. Dacă poartă vrăji, va miorlăi ca friptă, iar de Agheasmă fuge.
Ştergi cu apă şi săpun sau detergent, toate lucrurile de care ş-a şters pisica. Dacă ea a fost unsă cu spurcăciuni, trebuie să faci curat. Apoi ştergi cu Agheasmă. Deci faci curăţire + Sfinţire.
Apoi dezlegare; se face prin rugăciuni + post negru vinerea, până la ora 24.
16. Dacă vrăjitoarea te-a uns, are ea un gest aşa, te mângâie apăsat din cap, trece peste spinare şi şold, deci te şterge apăsat până jos.
Nu-i zici nimic. Ea te-a uns cu necurăţenii. Acasă te speli, îţi speli hainele, apoi te ungi cu Agheasmă. Deci faci curăţire + Sfinţire.
Dezlegare se face prin rugăciuni + post negru vinerea, până la ora 24.
Este bine să ai la tine o batistă umezită cu Agheasmă, cu care să te ştergi din când în când. Batista aceasta poate fi pusă într-o pungă mică de plastic. Când vrei să speli această batistă, mai întâi o pui la uscat.
Dacă o vei spăla aşa umedă, se va transforma în Agheasmă toată apa cu care o vei spăla. Şi dacă merge la canal, faci păcat de spurcare a Duhului Sfânt.
Poţi păstra la tine puţină Agheasmă pusă într-o sticluţă mică. Ca să poţi respinge vrăjile, trebuie să fii Spovedit şi Împărtăşit.
17. Dacă ţi s-au pus spurcăciuni în mâncare, ţi-a pângărit
Împărtăşania şi după aceasta vrăjile au intrare. Îţi trimite apoi vrăjitoarea nişte aţe mici de un centimetru cu spurcăciuni pe ele. Îţi alunecă pe gât fără să le poţi opri. Îţi trimite scame, praf, toate cu necurăţenii.
Ţie în timpul acesta îţi este rău, ai boală şi neputinţă, zaci, nu poţi munci, ai piedici în toate, că diavolii trimişi de ea stau asupra ta şi se opun la toate acţiunile tale.
Noaptea nu te lasă să dormi, auzi în urechi vuietul iadului, două sunete care se repetă la nesfârşit, unul pe o notă înaltă şi altul pe o notă joasă Huuuu, Huuuu, care se repetă la nesfârşit.
Două sunete pentru că toate lucrările diavoleşti se fac de două ori.
Uneori se fac o singură dată, auzi un singur sunet, aceeaşi notă repetată la nesfârşit. Şi niciodată de trei ori. Cifra trei este numărul Sfintei Treimi, de aceea toate lucrările dumnezeieşti se fac de trei ori. De aceea fraza de dezlegare a vrăjilor se rosteşte de trei ori. Lucrezi în numele Sfintei Treimi.
Ca să scapi, iei zilnic Anafura +Agheasmă un pahar. În cazuri mai grele se face Sf. Maslu. Ţii post o săptămână, faci Spovedanie generală + Împărtăşanie, apoi Sf. Maslu. Deci faci curăţire + Sfinţire. Apoi te fereşti: nu mânca de la alţii, chiar dacă vezi că persoana care îţi oferă mănâncă ea însăşi din acea mâncare. Cu orice te mai descurci, dar cu ce înghiţi în mâncare este mai greu. Dezlegarea se face prin rugăciuni + post negru vinerea, până la ora 24.
– Rugăciuni:
În cursul zilei: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru spus cât mai des. Seara: După ora 22 aprinzi 9 lumânări aşezate Cruce şi citeşti Ac. Mântuitorului.
Zilnic bei un pahar cu Agheasmă în care pui 9 picături mici de Ulei de la Sf. Maslu. Înainte să bei acest pahar, faci 40 mătănii. La 2 ore după ce ai băut acest pahar poţi mânca mâncare de post.
18. Dacă vezi semnul – π – sau semnul – ? – sau – L -, este un semn al celor răi şi înseamnă să îţi meargă cotit.
Dacă vezi semnul ∞, înseamnă să îţi meargă cotit şi înnodat. Piedici.
Dacă semnul este pe lenjerie şi nu iese prin fierbere cu hipoclorit, se decupează şi ceea ce ai decupat îngropi. Cearceaful îl cârpeşti şi îl porţi cârpit. De poţi, îl dai de pomană, să fie de (pentru) sufletul celui care a făcut semnul. Cel care îl primeşte de pomană, nu păţeşte nimic, însă vrăjitoarea vine şi te întreabă de acel obiect. Ea dă de necazurile pe care ţi le-a menit ţie.
Dacă semnul este pe obiecte dure, se răzuie, se şterge semnul şi în locul lui se face semnul Sfintei Cruci. Deci ştergi semnul satanic şi se pune în loc semnul dumnezeiesc.
Deci, se face curăţire + Sfinţire. Dezlegarea se face prin rugăciunea zilnică + post negru vinerea, până la ora 24. Seara citeşti Ac. Mântuitorului.
19. Gropile mici pe care ţi le fac în casă şi pun în ele o pietricică sau alte mărunţişuri. Pietricica este diavolul lor.
Goleşti groapa, ce găseşti în ea îngropi la marginea grădinii sau departe de casă. Deci îngropi diavolul. Dacă groapa este în casă, se spală cu detergent, se şterge cu Agheasmă, şi se astupă cu ciment sau ipsos, după cum este cazul. Dacă groapa este în curte, după ce s-a golit, se astupă cu pământ, apoi se stropeşte cu Agheasmă. Deci curăţire + Sfinţire. Dezlegare se face prin rugăciune zilnică + post negru vinerea până la ora 24. Seara citeşti Ac. Mântuitorului.
20. Dacă găseşti mortăciuni aduse sau oase de mort sau alte spurcăciuni, le iei pe făraş şi le duci departe de casă şi le îngropi. Poţi să le îngropi la marginea grădinii tale. îngropi diavolii.
În cameră, locul pe care au stat se spală cu săpun, apoi se şterge cu Agheasmă. Deci curăţire + Sfinţire.
Dezlegare se face prin rugăciunea zilnică + post negru până la ora 24. Seara aprinzi 9 lumânări aşezate Cruce şi citeşti Ac. Mântuitorului. Celsărac aprinde o lumânare sau candela.
Totdeauna, să te ungi cu Agheasmă pe faţă înainte să te atingi de vrăji ca să nu sară diavolii de pe ele pe tine.
– Atenţie: Pentru dezlegarea vrăjitor se foloseşte Agheasmă făcută cu Moliftele Sf. Vasile, fiindcă are putere mai mare de alungare a duhurilor rele.
Vrăjile pot fi de dimensiuni mari sau pot fi minuscule: Un fir de păr cu spurcăciuni pe el, aţă de 2 mm lungime, scame de un anumit aspect, puf de păsări moarte, fulgi, păr de mort tăiat mărunt, frunze, petale sau flori de la mort etc.
Dezlegarea vrăjilor
Pentru dezlegarea vrăjilor, totdeauna se face lucrare inversă:
– Ei aduc (pun) vrăji. Tu le îndepărtezi din casă şi le îngropi.
– Ei ung cu spurcăciuni. Tu speli, curăţeşti.
– Ei pângăresc. Tu Sfinţeşti cu Agheasmă.
– Ei menesc (gândesc, leagă cu gândul) vrăji. Tu te dezlegi prin rugăciuni + post negru.
– Ei afumă cu fum. Tu afumi cu tămâie.
– Ei îţi doresc răul. Tu le doreşti binele şi te rogi la Dumnezeu ca să-i îndrepte ca să se lase de acest păcat.
– Ei îţi pun spurcăciuni în mâncare ca să te pângărească. Tu te curăţeşti cu Agheasmă + post + Spovedanie + Împărtăşanie + Sf. Maslu.
Cum respingi vrăjile
Ca să poţi respinge vrăjile:
a) Trebuie să fii Spovedit şi Împărtăşit minim în cele 4 posturi.
b) Trebuie să nu lipseşti de la Sf. Liturghie.
c) Trebuie să ai rugăciune zilnică 30 minute sau o oră către Dumnezeu.
d) Trebuie să ţii Post negru vinerea, până la ora 24.
Cu vrăjile pe care le găseşti procedează astfel:
I. CURĂŢIRE
1. Mai întâi te ungi cu Agheasmă pe mâini şi pe faţă, ca să nu sară diavolii de pe ele pe tine.
2. Apoi stropeşti cu Agheasmă ceea ce ai găsit.
3. Se îndepărtează din casă, se îngroapă în pământ vrăjile, deci îngropi diavolii.
4. Speli cu apă şi detergent sau săpun locul pe care au stat vrăjile, deci faci curăţire.
II. SFINŢIRE
Apoi ştergi sau stropeşti cu Agheasmă în casa ta. Deci îmbraci casa ta în Duh Sfânt dumnezeiesc, adică faci Sfinţire.
III. DEZLEGARE
Postul negru + rugăciunile dezleagă toate vrăjile. Deci faci post negru vinerea, până la ora 24 şi zilnic faci rugăciuni 30 minute sau o oră.
Rugăciuni:
În timpul zilei zici: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru spus cât mai des.
Seara: aprinzi 9 lumânări aşezate Cruce şi citeşti Ac. Mântuitorului. Mătănii faci câte poţi, bine este să faci 40.
Rugăciuni de cerere, se spune după fiecare icos.Arhimandrit Ilarion Argatu,