septembrie 5, 2016

Vindecarea trupului

Vindecarea trupului… – imediat dupa ce Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului si i-a suflat suflare de viata, sufletul si trupul sau posedau o sanatate deplina, pentru ca erau patrunse de energiile divine. Astfel, Sf. Grigore Palama noteaza ca harul dumnezeiesc completa, prin foarte multe binefaceri, insuficienta naturii noastre.

„Erau feriti de boala (…) datorita darurilor primite la creatie”, remarca Sf. Vasile.

Vindecarea trupului

Datorita pacatului neascultarii protoparintilor nostri Adam si Eva, am pierdut haina de lumina protectoare dumnezeiasca, trecand in aceasta lume trecatoare si pieritoare, fiind osanditi sa ducem o viata care este prada multor rele si nenorociri. Acum, sanatatea trupului, pentru orice om, nu mai poate fi un bun dobandit in mod definitiv; ea nu exista niciodata in mod absolut si de fapt nu este altceva decat un echilibru partial si provizoriu, o stare de mai putina boala.

Sanatatea data de Dumnezeu si de medicina nu este aceeasi. Dumnezeu vindeca atat sufletul cat si trupul, iar medicina cel mult trupul, pentru scurta durata si precar. Deci sanatatea trupeasca este provizorie, iar in sanatatea sufleteasca se cuprinde inceputul vietii vesnice. Este importanta sanatatea sufleteasca si, cu atat mai insemnata, cu cat sufletul e superior trupului (Sf. Ioan Gura de Aur).

Un insotitor inevitabil al vietii noastre este boala. Oricat am vrea s-o evitam, oricat ne-am stradui sa ne pastram sanatatea, totusi, candva, aceasta se va clatina si va cadea si, astfel ne vom imbolnavi, adica ne vom gasi in patul durerii: batrani, tineri si copii, barbati si femei, buni si rai. Toti, fara nici o deosebire, trecem prin aceasta „proba de foc” care este boala.

Vindecarea omului poate fi prezentata in urmatoarele etape:

– vindecarea clinica, pusa in evidenta prin disparitia simptomelor de boala;

– vindecarea paraclinica, concretizata prin revenirea analizelor la parametrii normali;

– vindecarea bacteriologica, constatata in urma disparitiei agresorilor biologici;

– vindecarea imunologica, pusa in evidenta de aparitia anticorpilor specifici de individ;

– vindecarea sufleteasca finalizata odata cu indeplinirea canonului dat de duhovnic si impartasirea cu vrednicie cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

Foarte important este ca, oricand se recurge la medici si la medicamente, sa nu se uite niciodata ca Dumnezeu este intotdeauna Cel care vindeca prin ele. Medicina si leacurile ei nu sunt decat mijloace ale Providentei divine care face sa straluceasca peste toti soarele slavei Sale (Mt. 5, 45). In vindecare, ca si in boala, omul nu trebuie sa piarda din vedere scopul sau ultim, care este mantuirea totala si definitiva a fiintei sale intregi, in Iisus Hristos.