Legenda Bradului de Craciun

Originea Bradului de Craciun

Inca de la inceputurile crestinismului, Craciunul a reprezentat un motiv de sarbatoare. Nasterea Domnului Iisus trebuia celebrata an de an, iar oamenii simteau nevoia sa creeze o atmosfera festiva, de bucurie, diferita de cea din timpul anului. Pentru asta aveau nevoie de un simbol si o traditie; bradul a devenit simbolul, iar impodobirea lui cu ornamente lucitoare, traditia anual.

Cel mai vechi document in care se vorbeste despre un brad impodobit a fost descoperit la Riga, in Lituania, si datează din anul 1510. In anul 1605 a fost inaltat primul brad de Craciun intr-o piata publica, la Strasbourg – era impodobit numai cu mere rosii! In Statele Unite ale Americii, impodobirea bradului intr-un loc public a fost legalizata pentru prima data in statul Alabama, in anul 1836.

In Romania, prima scriere despre un brad impodobit de Craciun dateaza din timpul regelui Carol I, in anul 1866. La vremea aceea, in Ajun, printii si printesele invitate la palat impodobeau bradul după modelul german instaurat de noul rege.

 Legenda bradului de Craciun

Legenda Bradului de Craciun

Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende, care de mare mai minunata prin mesajul ei plin de speranta si bucurie.
Cea mai frumoasa dintre legende este legenda populara romaneasca care povesteste ca „demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.

Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor – unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.

Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost.
El a spus: Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi stii mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.

Zis si facut.
Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.

Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: „Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.”

Numai ce zise acestea si Iisus disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina.
A ramas in padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea Dumnezeiasca.

Distribuie si prietenilor tai
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
Email this to someone
email
Această intrare a fost publicată în Diverse . Pune legătura în semnele de carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *