Darurile celor 3 Magi de la Rasarit aduse pruncului Iisus

Darurile Magilor de la Rasarit  aduse pruncului Iisus

“Dupa ce S-a nascut Isus in Betleemul din Iudeea, in zilele imparatului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim si au intrebat: Unde este Imparatul de curand nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua in rasarit si am venit sa ne inchinam Lui.” (Evanghelia MATEI, 2. 1-20)

“Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui, si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna” (Mt. 2, 11)

Cinstitele Daruri pe care le-au adus cei trei Magi de la Rasarit Domnului intrupat pe cand era Prunc se afla Sfanta Manastire a Sfantului Pavel din Sfantul Munte. Aceste daruri dupa cum se stie sunt: aur, tamaie si smirna.

Aurul se gaseste sub forma de 28 de monede de aur sculptate in diferite forme si marimi cum ar fi: dreptunghiulara si triunghiulara.

Tamaia si smirna sunt pastrate ca un amestec sub forma de  70 de bobite de marimea unor masiline mici.

Semnificatie acestor daruri este urmatoarea:

Darurile Magilor de la Rasarit

Aurul, semnifica bogatia spirituala

Smirna, semnifica nemurirea sufletului

Tamaia, semnifica rugaciunea continua

Cei trei Magii ar fi calatorit 12 zile din data de 24 decembrie calauziti de o stea si ar fi ajuns la Betleem in noaptea celei de-a 12-a zile de la Nasterea lui Iisus adica pe 5 ianuarie. De la Craciun si pana la Boboteaza este o perioada cu o incarcatura energetica foarte puternica, perioada in care cerurile sunt deschise – sunt 12 nopti sfinte.

Magii de la Rasarit sunt martorii imortanti ai evenimentului divin care avea sa schimbe istoria si evolutia omenirii

Traditia rusa si cea din Bretania vorbesc despre un al patrulea mag, Artaban. Acesta nu a reusit sa ajunga la locul de intalnire cu ceilalti pentru ca ii schiopata camila. El ii aducea Pruncului trei pietre pretioase si l-a cautat peste 30 de ani, ajungand de fiecare data intr-un loc de unde tocmai plecase Iisus. In acest timp a daruit cele trei pietre: una unui copil din Bethlehem, alta unui batran mort de foame si cu ultima a rascumparat o tanara evreica, urmand sa fie dusa in robie. L-a gasit pe Hristos in momentul rastignirii, rusinat ca nu mai are nimic de daruit. Mantuitorul l-a mangaiat insa multumindu-i pentru darurile aduse prin intermediul aproapelui.

Despre Cei Trei Magi se spune ca au primit botezul de la Sfantul Apostol Toma si Biserica Catolica ii praznuieste pe 6 ianuarie. Se pare ca moastele lor se gasesc la Catedrala din Koeln.

In traditia romaneasca acesti Magi sunt numiti Craii de la Rasarit si sunt in numar de trei: Melchior, Baltazar si Gaspar.

Numele crailor de la Rasarit a fost mentionat intr-o evanghelie a Bisericii Armenesti, aici mentionandu-se si rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei.

Darurile celor Trei Magi

Darurile celor Trei Magi au fost primite de familia Sfanta cu mare smerenie si sfintie.

Darurile celor Trei Magi au mare putere vindecatoare “au leac pentru boli de moarte”, dezleaga vraji, blesteme, farmece, au puteri de curatare karmica, pot materializare dorinte, au putere de a dobandi a prosperitatea, etc.

Invocatii pe Cei trei Magi in data de 5 ianuarie la miezul noptii si rugati-i si cereti-le sa va ofere tot ce pot ei sa va ofere si voi aveti dreptul divin de a primi. Daca aveti nevoie de ceva anume face-ti rugaciuni la ei, mai puteti invoca in rugaciunile voastre pe pruncul Iisus, pe Ioan Botezatorul. Nu uitati sa le multumiti. 

Ritualul celor 3 Magi

In data de 6 ianuarie aprinde 3 lumanari, cate o lumanare pentru fiecare Mag si fa o rugaciune din inima catre ei. Rugaciunea o faci stand cu spatele la usa de la intrarea principala din casa si cu fata catre interiorul casei. Cei 3 magi au puterea de a inlatura blocajele, sa va aduca sanatate, binecuvantarea voastra si a casei voastre, lumina, armonie, iubire, implinirea dorintelor. Rugati sa va dea tot ceea ce ei pot sa va dea si voi aveti drept divin sa primiti.

“Sfinte Iisuse Hristoase cel Viu al sufletelor noastre, asa cum ai calatorit pe cei Trei Magi cu Lumina Inalta a Stelei Tale, te rog, asa sa ma conduci si pe mine catre Lumina vietii eterne si a Adevarului Suprem.

Da-mi te rog puterea sa inving si sa inlatur toate blocajele care ma tin departe de tine. Pace sa fie in aceasta casa si tuturor celor care locuiesc aici.

Din rasarit au venit Magii la Bethleem, pentru a-L adora pe Domnul si deschizand comorile lor, au oferit daruri pretioase: aur pentru Marele Imparat, tamaie pentru Adevaratul Dumnezeu si smirna in simbolul inmormantarii Sale.

Doamne care, prin calauzirea unei stele, ei au manifestat in ziua de azi pe Fiul Tau, singur nascut al neamurilor, binecuvanteaza-ma ca si eu, care Te cunosc, prin credinta sa obtin viziunea maretiei Tale glorioase prin Domnul nostru, Iisus Hristos. Amin!”

Ma rog tie Dumnezeului Atotputernic, ma rog celor Trei Magi, Domnului Iisus, Sfintei Fecuiare Maria, Sfantului Duh, Arh. Gabriel si Uriel, Ingerilor Anului Nou, ma rog Sf. Iosif, ma rog Maestrului Saint Germain sa binecuvanteze aceasta casa cu sanatate, sa o curete cu Flacara Violet, sa o binecuvanteze cu puritate, lumina, credinta, bunatate, armonie, echilibru, prosperitate, intelegere, caldura sufleteasca, putere de indeplinire a dorintelor, liniste, indurare, implinire a legii divine, in tot si toate, sa curete pacatele noastre si tot ce nu este dumnezeiesc, multumire fata de Tatal Dumnezeu, Fiul si Sfantul Duh.

Va rog pe voi, marete Fiinte de Lumina, ca aceasta binecuvantare sa ramana pe aceasta casa si pe toti cei care locuiesc aici permanent. Amin!”.

Rugaciunea se citeste de 3 ori, se face acest ritual de 3 ori in ziua de 6 ianuarie (dimineata, la pranz si seara).

Melchior

Era deja batran, greu de zile si de stiinta magiei, pu­ternic in vrajile lui, pe care nu le putea dezlega nimeni in Persia. Se zvonea ca stapaneste si vantul, si apa, ca poate sa arunce asupra unui rau in plina vara un pod de gheata si poate sa faca zapada sa fiarba, inainte sa atinga pamantul, in timpul iernii. Avea un palat in mijlocul Ctesiphonului, zidit chiar de mesterii care lucrau doar pentru imparat, cu sute de incaperi care gemeau de bla­nuri si matasuri scumpe, de juvaeruri aduse din inima Africii. In tainitele acestuia, adanc ascunse in pamant de lumina soarelui, erau camarile in care-si tinea sulu­rile cu invataturi si chiliile in care-si lucra mestesugul vrajitoresc. Dar lui Melchior toate astea ii erau straine, isi aducea aminte de ele ca prin vis. Trecusera parca veacuri de cand nu mai dormise in paturile lui scumpe, de cand curtezanele trimise lui de imparat nu-l mai imbiasera cu imbratisarile lor molatece si atatatoare de patimi. Prin trupul lui vestejit si uscat nu mai fierbea mustul care la tinerete il facuse sa se arunce in cautarea aurului vrajitoresc. Isi incepuse drumul prin viata increzator in puterile lui. Tanar fiind, slujise ani de-a randul la un mag batran, unul care nu primea defel ucenici, dar care lui ii destainuise toate tainele acestei lumi. Melchior gustase din ele ca dintr-o bautura tare, dar, curand dupa moartea batranului, sufletul i se innegura. Ce folos ca avea putere asupra stihiilor? Era inca sarac-lipit si a fost nevoit sa-si ingroape maica in pripa, fara sa-i poata plati randuiala cuvenita. S-a jurat atunci ca-si va schimba destinul. Ca va cu­ceri nu doar puterile tainice ale lumii si stelelor, ci si ave­rile celor bogati. Un mag pe care-l intalnise in desert ii vorbise despre un foc sfant care, aprins la vreme si cu descantecele potrivite, putea schimba orice metal in aur curat. Zeci de ani a cautat fara folos sa afle mai multe despre aceasta taina. Gasise leac pentru boli de moarte si se deprinsese a citi in stele, ca scribii imparatului in sulurile lor de pergament. Aflase toate acestea, dar aurul nu-l putuse zamisli. Nu prin vraji. Se imbogatise insa prin leacuri. Ii tamaduise imparatului un fiu, intaiul nascut, si, de atunci, toate dorintele ii fura implinite. Acum nu-l mai mistuia setea de averi. Nu mai cauta lucirea metalului galben, ci puterea de a schimba pieri­ciunea lutului. Caci aurul nu e doar metalul din care-si plamadesc regii coroanele si la care suspina orice sarac. Nu, el e principiul cel mai curat al acestei lumi, unul in care se oglindeste cunoasterea fara margini si puterea fara capat a zeilor din lumea de dincolo. Si daca va afla vreodata focul care poate preface totul in aur, atunci va gasi si izvoarele puterii, si intelepciunea fara margini. Va stapani peste lume ca un imparat si abia atunci ii va putea spune maicii sale, la mormant, ca toata suferinta ei nu a fost in van, ca a izbandit. Dar cautarea aceasta parea fara leac. Barba ii albise de cand framantase pe buze toate descantecele persilor, egiptenilor si indienilor la un loc, trupul i se coscovise in umezeala camarilor adancite in pamant, iar ochii ii erau acum mai incetosati ca niciodata. Se gandea, uneori cu spaima, alteori cu un suras inetelept, ca moartea avea sa-l gaseasca aici, in borta pamantului, si nu in frumosul palat de deasupra, in odaile caruia se lafaiau dimineata, singure, primele raze ale soarelui.

Gaspar

Era asa de frumos, incat grecoaicele il banuiau ca ar fi un fiu de-al lui Apollo ratacit pe pamant, iar Gaspar le lasa sa creada cate-n luna si-n stele, caci misterul ii sporea faima. De mic fusese aplecat spre magie. Inca inainte de a invata sa mearga, mama lui il vazuse cum indoia o ramura de mirt, asezata deasupra patutului. Dupa ce crescuse, isi sporise puterea mintii cu meste­su­gul descantecelor, descoperite lui de un unchi care slujea la templu. Asa a ajuns sa lege inimile barbatilor de ale femeilor, sa le ia unora nebunia sau sa intunece mintea dusmanilor. Facaturile sale de dragoste erau, zice-se, de nedezlegat, asa ca a ajuns cautat si vestit. Dar pentru Gaspar, faima si iubirea nebuna a fe­meilor, cu trupurile lor ispititoare, erau ca praful deser­tului adus seara de vant. Inca din adolescenta il cuprinsese lehamitea de o astfel de viata, laudata de poeti, dar altminteri, o umbra si un vis. In lungile nopti pe care le petrecea cu unchiul sau in templu, putea sa banuiasca frumusetea unei alte vieti, dincolo de fruntariile acestei lumi, in afara granitelor timpului si ale mortii – viata de zeu, asta cauta el acum. O viata la care nici un mag nu ajunsese. Era ars de acest dor, ca odinioara Ghil­ga­mes, si era gata sa-si dea viata aceasta bicisnica pentru domolirea lui. Cercetase toate scrierile vechi, ii intrebase pe toti preotii, ascultase toate raspunsurile, unele neroade, altele pline de intelepciune, dar nimeni, chiar nimeni nu-l incredintase in adancul inimii ca poate afla leac pentru framantarea sa. Asta pana de curand, cand, scoto­cind prin satele pierdute ale imperiului, aflase un ba­tran evreu, urma al celor ce fusesera adusi odinioara in robie din Ierusalim. Acesta ii spusese ca leac pentru cau­tarea sa nu va afla niciodata, ca persanii si lumea toata sunt legati sub blestemul pacatului lui Adam si al Evei, care cazusera odinioara in desfrau, in Gradina Paradisului, inselati de Lu­cifer. O gradina care fusese chiar aici, undeva aproape de Tigru si Eufrat. Un loc desavarsit, cladit de Yahve anume pentru intreg neamul omenesc. Si-i mai spusese batranul ca blestemul avea sa fie dezlegat curand doar de Mesia, despre care proorocise chiar magul Var­laam in Scripturile evreiesti – “Il vad, dar acum inca nu este; il privesc, dar nu de aproape; o stea rasare din Iacov; un toiag se ridica din Israel.” Nu stia de ce, dar cuvintele astea l-au ars pana in rarunchi. Atunci si-a pus in minte sa cau­te raspuns in stele la intrebarea care-l mistuia. Sa afle cand se va naste Mesia, cel care va izbavi lumea din blestem. Ani de zile a cautat in van. Desi multi vorbeau de un rege al luminii care se va cobori pe pamant, nimeni nu era in stare sa ii spuna care vor fi semnele venirii lui.

Baltazar

Dupa moartea sotiei, lumina ochilor lui si alinarea batranetilor fusese Ameretat, singurul lui copil. Pentru copila aceea ar fi aruncat toata magia Persiei, s-ar fi umilit, ar fi facut orice. De cand se nascuse ea, o parte a inimii sale, cea mai mare, ii iesise parca din piept si se incuibase in trupusorul acela dolofan. Nu-si mai apartinea. Ani de-a randul a fost nespus de fericit. Era iubit la templu si cautat de toata lumea. Rupea farmecele rele, dezlega ugerele vacilor care fusesera le­gate, ii descanta pe co­piii deo­cheati si, mai ales, citea in stele soarta buna a oamenilor. Soarta rea o tainuia adeseori, caci stia ca oamenii isi pot schimba viitorul negru, cu o inima alba. Asa s-au scurs anii, fara sa bage de seama. Isi amintea de ei doar cand isi vedea barba lunga si incaruntita.

Soarta asta fericita i s-a schim­bat intr-o clipa. Intai i-a murit soata. S-a stins pe picioare sanatoasa, de parca vrajile sale cutremurasera ceva in maruntaiele ei. Atunci s-a speriat si a descantat-o pe Ameretat luni in sir. I-a chemat pe toti zeii sa-i apere copila, a legat toti demonii, i-a tocmit paznici care sa o ocroteasca in orice clipa. Si a inceput sa caute. Stia ca magii stravechi gasisera leacul nemuririi. Nu l-ar fi vrut pentru el, caci dorea sa-si reintalneasca soata in lumea de dincolo. Nu, i l-ar fi dat lui Ameretat, sa fie sigur ca va trai ani fara numar, departe de spaima mortii. A cercetat sute de magi, intreband, iscodind chiar, daca nu s-ar fi auzit de acest leac, in aceste zile, dar nimic. Moartea ei a venit ca un fulger. S-a stins ca si sotia lui, fara sa sufere, fara sa patimeasca de vreo boala. I-a spus doar ca ii este somn si nu s-a mai ridicat din pat. Niciodata. In clipa aceea a stiut. A stiut ca trebuie sa gaseasca leacul mortii. Nu pentru el, ci pentru toti oa­menii de pe pamant. Pentru toti cei care tremura la ca­pataiul unui bolnav, pentru toate iubirile care se frang in fata mortii si pentru toti cei care ar dori sa traiasca, dar nu mai pot. Un leac care sa vindece trupul bicisnic si sa-l intinereasca.